AcasăStiri generaleBiro Rozalia (UDMR): Am iniţiat instituirea unei zile europene a echilibrului dintre...

Biro Rozalia (UDMR): Am iniţiat instituirea unei zile europene a echilibrului dintre muncă şi viaţă privată

Deputatul UDMR Bihor Biro Rozalia, vicepreşedinte al organizaţiei de femei a PPE, a declarat, joi, că a iniţiat recent instituirea unei zile europene a echilibrului dintre muncă şi viaţă privată, propusă pentru data de 20 de martie.

‘Acum doi ani, am fost la o Academie de vară a organizaţiei de femei a Partidului Popular European, împreună cu doamna vicepreşedinte al organizaţiei de femei UDMR, Balint Margit, cu care am realizat această iniţiativă de a desemna o zi ca zi europeană – Work-Life Balance Day, dedicată echilibrului dintre muncă şi viaţa privată. Am ales simbolic 20 martie pentru că este ziua echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea’, a declarat joi, în conferinţă de presă, Biro Rozalia.

Motivaţiile care au stat la baza acestei iniţiative au în vedere, potrivit deputatei UDMR Bihor, cercetările recente care ‘sunt îngrijorătoare în ce priveşte egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi în timpul pandemiei’.

Printre altele, Biro a menţionat o declaraţie a UN Women (entitatea Naţiunilor Unite pentru egalitatea de gen şi emanciparea femeilor), potrivit căreia perioada de un an şi jumătate a pandemiei, ‘pare-se că a redus, a şters 25 de ani de creştere în egalitatea dintre femei şi bărbaţi’.

‘Afirmaţia lor se bazează pe mai multe studii realizate în ultimele 3-4 luni şi pe cercetările Institutului European pentru Egalitate de Gen (EIGE), din Vilnius’. a precizat Biro.

Deputatul UDMR a mai menţionat că a trimis, pe 11 martie, o scrisoare în acest scop adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi celor patru doamne comisari europeni care se ocupă de domeniile Egalitate, Transparenţă, Democraţie şi Demografie, respectiv Inovaţie, Cultură, Educaţie şi Cultură.

Iniţiatoarele solicită instituirea acestei zile europene, bazându-se şi pe documentul organizaţiei de femei a PPE elaborat şi aprobat de congresul PPE în 2019 numit ‘Viziunea femeilor pentru o Europă mai bună’. În acesta se atrage atenţia factorilor decizionali europeni asupra priorităţilor pentru o politică de egalitate între femei şi bărbaţi, în domeniul economic şi cel social. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks