„Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, ocrotitorii spirituali ai bisericii refăcute a Palatului Cotroceni din Capitală, au fost cinstiți în ziua lor de sărbătoare, marți, 7 octombrie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi”, scrie activenews.ro.
„Printre credincioșii adunați în rugăciune la sărbătoarea hramului acestei biserici s-a aflat și Nicușor Dan, președintele României, precum și alți ostenitori ai Administrației Prezidențiale, notează ziarul Lumina.
În încheiere, președintele României a transmis felicitări tuturor celor care au contribuit la refacerea și înfrumusețarea lăcașului de cult, precum și un mesaj de apreciere și deschidere față de toți credincioșii care aleg să intre și să se roage în biserica Palatului Cotroceni, mai scrie sursa citată în timp ce Basilica oferă și o galerie foto de la eveniment.
În afara orașului, mai precis în Buftea, unde a fost trimis de Sistem pentru a semna controlul judiciar abuziv, președintele ales de români în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, era de asemenea întâmpinat cum se cuvine la Biserica Sfânta Varvara, de peste drum de poliția orașului, unde s-au adunat încă de dimineața mii de oameni.
Biserica închinată Sfintei Mucenițe Varvara din inima orașului Buftea a fost ctitorită de Barbu Alexandru Știrbey, născut la Buftea, nepot al domnitorului Barbu Știrbey, devenit, ca om politic, premier și ministru de interne al României, pe vremea când aceștia nu hăituiau românii.
Călin Georgescu a intrat ca să se închine cum se cuvine, ca orice creștin, în sfânta biserică unde se află și o icoană făcătoare de minuni. El a fost întâmpinat de Pr. Mihai Niță în timp ce altcineva a tras clopotele, prilej de demonizare la Antena 3. Bietul părinte a ajuns să fie filmat cu „camera ascunsă”, ca un infractor, în încercarea de a i se smulge „dezvăluiri complete”, pentru ca apoi să fie eviscerat mediatic pe televiziunea turnătorului la Securitate Dan Voiculescu. O mizerie incomensurabilă!
Noi zicem că atât părintele Alexandru Bodoros, slujitor al lăcașului de închinare de la Cotroceni, cât și părintele Mihail Niță, și-au îndeplinit cum se cuvine misiunea sacerdotală, drept pentru care îi felicităm, în egală măsură.
Linșajul mediatic lansat asupra părintelui din Buftea a ajuns însă la un nivel atât de paroxistic încât soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu, a simțit nevoia să intervină în apărarea sa, la Realitatea Plus, printr-un cuvânt cald și de folos pentru toți binecredincioșii, și mari și mici, și buni și mai puțin buni, Iată-l:
„N-aș putea să vă dau un răspuns precis de ce procedează așa, știu însă că natura umană este plină de slăbiciuni și de neputințe. Ați spus că nu am vorbit prea mult, am învățat-o de la sfinții noștri părinți că orice vorbă în plus este o rugăciune în gând în minus. În ceea ce privește situația de astăzi, doresc neapărat să spun că eu nu îl cunosc, deocamdată, pe părintele Mihail decât de azi de la televizor și din aceste acțiuni defăimătoare de linșaj mediatic la care este supus de câteva ore. Și să mai spunem încă o data tuturor pentru ce, pentru că astăzi la Buftea, noul loc unde Călin este chemat la controlul judiciar părintele Mihail a întâmpinat un fiu al bisericii ortodoxe la biserica Sfintei Mucenice Varvara, deci și-a făcut datoria de preot. Și care este de fapt acuza care i se aduce părintelui Mihail, că s-au tras clopotele, atenție, nu se știe de către cine. Vedeți, ne-am obișnuit cumva unii dintre noi să punem dinainte gândul cel rău. Dar s-au întrebat acești oameni, poate că aceste clopote au fost trase pentru durerea și pentru suferința unui popor întreg.
Poate unii nu știu sau poate nu-și dau seama, însă clopotele nu se trag doar cu ocazii de bucurie, la nuntă, la botez, ci și la necaz, la durere. Sunetul clopotului este un strigăt de durere. E o rugăciune ridicată spre cer. Și spunea părintele nostru Arsenie Papacioc: Bătaia clopotelor cheamă viii, plânge morții și împrăștie furtunile de orice fel, chiar și pe cele sufletești. Au o trăire aparte, au acest har al simțirii durerii din oameni De aceea uneori, când ai inima grea și alegi să vorbești cu un preot pe care poate nu l-ai cunoscut niciodată, ai sentimentul acela că poate te cunoaște de o viață, și poate că și părintele Mihail, fiind un om al rugăciunii, a simțit durerea și a realizat greutatea de pe sufletul unui fiu al bisericii ortodoxe, persecutat politic și hărțuit nu pentru că a făcut răul, ci pentru că și-a dorit să facă binele. Și poate pentru asta i-a întins o mână de părinte, ca să aline acestă suferință pe care nu o dorim nici eu, nici Călin, nicio clipă celor care fac atâta nedreptate unui om nevinovat. Repet, nevinovat, și căruia nu i se dă nici măcar dreptul de a se apăra în timp ce este acuzat public. Și sincer mi se pare nedrept și faptul că oamenii știu despre ce este vorba, nu sunt informați despre ce se întâmplă în sala de judecată, nu li se spun aceste lucruri, și nu știu nici ce este în spatele declarațiilor oficiale, nici în spatele ecranelor care au devenit ele însele săli de judecată, iar noi nu avem voie să vorbim despre asta. Suntem nevoiți să asistăm cum o minciună, amestecată cu mult vicleșug, este repetată la nesfârșit doar pentru a sugruma adevărul”, scrie activenews.ro.
Sursa: Ecopolitic.ro





