Un număr de 351 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud riscă să nu aibă mediile încheiate la finalul primului semestru din acest an şcolar, majoritatea din cauză că nu au avut dispozitive sau internet pentru a se conecta la orele online, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), Monica Buboly. Dintre cei 351 de elevi, 190 sunt din mediul rural (circa 54%), iar, în funcţie de ciclul de învăţământ, cei mai mulţi sunt în clasele gimnaziale – 170, urmaţi de cei din ciclul primar – 90, liceal – 61 şi profesional – 30. Potrivit statisticii IŞJ Bistriţa-Năsăud, 180 de elevi nu au acces la dispozitive pentru conectarea la orele online, dintre care 97 din mediul rural, iar 70 nu au acces la internet, 43 fiind din rural. Alţi 101 elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate din alte motive, cum ar fi schimbarea domiciliului, probleme medicale, dificultăţi de învăţare, plecarea în străinătate sau participarea la loturi sau competiţii sportive, această ultimă situaţie fiind valabilă pentru elevii Liceului cu Program Sportiv. În acest an şcolar, în învăţământul obligatoriu sunt înscrişi 36.786 de copii şi tineri din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar numărul celor care ar putea să nu aibă mediile încheiate reprezintă sub unu la sută din total. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Oana Popescu)