Aproximativ 16.200 de chestionare de autorecenzare au fost completate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud în perioada 14-23 martie, reprezentând 5,9% din populaţia ţintă estimată, potrivit datelor publicate joi pe site-ul Direcţiei Regionale de Statistică.
La nivel naţional, acest indicator este de 5,6%, însemnând peste un milion de chestionare completate.
Unităţile administrativ-teritoriale cu cele mai mari procente de autorecenzare, raportat la populaţia estimată, sunt comunele Galaţii Bistriţei – 14,9%, Chiuza – 13,7%, Cetate – 13,2% şi Budacu de Jos – 11,7%.
În municipiul Bistriţa, procentul este de 6%, cu 4.665 de chestionare realizate, iar în celelalte trei oraşe procentele sunt între 3,1% şi 4,6%.
Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud a estimat populaţia ţintă a judeţului, în cadrul recensământului, la aproximativ 274.000 de locuitori. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)