Aproximativ 60 de kilograme de articole pirotehnice au fost găsite de poliţişti în maşina unei firme de curierat, în condiţiile în care societatea în cauză nu este autorizată să efectueze operaţiuni cu materii explozive, potrivit buletinului de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. ‘Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, în flagrant, pe raza localităţii Teaca, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Arcalia, angajat al unei societăţi de curierat, în timp ce transporta, fără drept, cantitatea de 60 kilograme de articole pirotehnice de categoriile P1, F2 şi F3, în valoare de 6.000 lei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că societatea în cauză nu este autorizată să efectueze operaţiuni cu materii explozive’, se arată în comunicat. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.