Un bărbat de 53 de ani din localitatea Viile Tecii, care s-a întors, la începutul lunii, din Germania şi care ar fi trebuit să stea în carantină 14 zile, a părăsit locuinţa şi a condus o maşină pe un drum naţional, cu toate că nu deţine permis, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud. Bărbatul s-a ales şi cu amendă pentru nerespectarea condiţiilor privind carantina, în context pandemic, şi cu dosar penal pentru conducere fără permis. ‘Ieri, 9 februarie, poliţiştii Postului de Poliţie Şieu Măgheruş au depistat şi oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în Mureş şi care se deplasa pe Drumul Naţional 15A, pe direcţia de mers Reghin-Bistriţa. În urma controlului efectuat, la volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 53 de ani, din Viile Tecii, plasat în carantină la domiciliu, fiind întors din Germania la data de 1 februarie. Totodată, poliţiştii au constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule’, se menţionează în comunicat. În ultimele 24 de ore, poliţiştii au identificat alte trei persoane care au părăsit locuinţa unde ar fi trebuit să stea în carantină pentru 14 zile: o femeie de 54 de ani din municipiul Bistriţa şi un bărbat şi o femeie din oraşul Beclean. Fiecare a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei şi a fost informat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Bistriţa-Năsăud, pentru a dispune şi alte măsuri complementare. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Diana Dumitru)