Un bărbat de 57 de ani, din municipiul Bistriţa, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a lovit şi sechestrat soţia, căreia i-a distrus şi telefonul, pentru a nu putea cere ajutor, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Scandalul dintre cei doi ar fi avut loc în seara zilei de 18 martie, iar a doua zi femeia a sesizat Poliţia.
‘În dimineaţa de 19 martie, o femeie de 54 de ani din Bistriţa a sesizat faptul că, în seara de 18 martie, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soţul ei, un bărbat de 57 de ani, a fost agresată fizic şi ameninţată de către acesta. Totodată, în timpul agresiunii, bărbatul i-a distrus telefonul mobil şi a închis-o într-o încăpere a locuinţei’, se precizează într-un comunicat remis, luni, de IPJ.
Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, după care magistraţii au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violenţă în familie, distrugere şi ameninţare.
Cazul se află în instrumentarea poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale, care continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.