Un bărbat de 30 de ani, dintr-o localitate din Bistriţa-Năsăud, beat şi fără permis, care a provocat un accident în urma căruia o persoană a fost rănită, ulterior părăsind locul faptei, a fost reţinut de poliţişti, autoturismul pe care îl conducea fiind neînmatriculat.
”La data de 3 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani, din Budacu de Sus, cercetat pentru infracţiuni la regimul rutier. În cursul zilei de astăzi, 4 iulie, va fi prezentat Judecătoriei Bistriţa, cu propunere de arestare preventivă”, informează IPJ Bistriţa-Năsăud.
Din cercetările efectuate de poliţişti până în prezent, bărbatul, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Orheiul Bistriţei-Jelna, a pierdut controlul, a intrat în coliziune cu un gard, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, un tânăr de 22 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit şi transportat la spital.
După producerea accidentului, conducătorul auto a plecat de la faţa locului, fiind depistat după aproximativ 30 de minute de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule ŞI autoturismul pe care l-ar fi condus nu este înmatriculat, informează sursa citată.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.