AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Bărbatul care şi-a ucis soţia cu cuţitul, sâmbăta trecută, arestat în...

Bistriţa-Năsăud: Bărbatul care şi-a ucis soţia cu cuţitul, sâmbăta trecută, arestat în ziua înmormântării femeii

Bărbatul de 34 de ani din municipiul Bistriţa, care în data de 2 decembrie şi-a ucis soţia cu cuţitul, în locuinţa familiei, în care se aflau şi cei doi copii minori ai cuplului, a fost arestat preventiv joi, la o zi după ce a fost externat din spital şi reţinut.

Tot joi, cea căreia i-a curmat viaţa a fost condusă de familie, prieteni şi cunoscuţi pe ultimul drum.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a informat că inculpatul a fost externat din spital în cursul zilei de miercuri, după ce a primit îngrijiri medicale pentru leziunile pe care le avea în ziua în care anchetatorii au ajuns la locul crimei, şi a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru audieri.

Ulterior, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore, fiind plasat în arestul IPJ.

Joi după-masă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a încuviinţat cererea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Femeia ucisă, în vârstă de 33 de ani, avea un băiat şi o fetiţă, iar joi a fost înmormântată.

Cercetările în acest caz vor continua în cadrul dosarului penal deschis pentru săvârşirea infracţiunii de omor, sub forma violenţei în familie. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks