Persoanele interesate să urmărească o zi din viaţa de teren a arheologilor vor avea ocazia să facă acest lucru sâmbătă, 25 septembrie, la situl Băile Figa, unde Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează o campanie de cercetare arheologică şi, totodată, o zi a porţilor deschise, potrivit comunicatului de presă remis vineri AGERPRES.
Situl arheologic de la Băile Figa este cel mai bogat şi relevant sit arheologic de exploatare preistorică a sării din Europa de Sud-Est şi Est-Centrală, conţinând sute de structuri şi artefacte preistorice de lemn, bine păstrate datorită nămolului sărat în care se află.
Potrivit celor de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, acest sit reprezintă ‘cea mai generoasă sursă de lemn preistorică din toată Europa de Est, Sud-Est şi Est-Centrală’, iar ‘studierea materialului lemnos din acest sit deschide perspective nebănuite privind crearea unei scări dentrocronologice specifice Transilvaniei’.
În campania arheologică din acest an, este în curs de cercetare o structură formată din lemne de diferite forme şi dimensiuni, denumită convenţional Structura 1-XV-2018, identificată la circa 75 de centimetri adâncime de la suprafaţa actuală a terenului şi unde, pe o lungime de 5 metri, a fost dezvelită partea superioară a unui gard de lemn.
‘În jumătatea nordică a acestuia, pe o lungime de 2,5 m, gardul este format din 12 scânduri masive şi 4 pari înfipţi în poziţie verticală în nămol. Acestea, pe ambele laturi, sunt strâns flancate de 4 pari orizontali. La 2,5 m sud, pe aceeaşi linie, este dezvelit un fragment mare de troacă înfiptă în poziţie verticală în nămol, precum şi 5 pari aflaţi în aceeaşi poziţie. Între scândurile verticale din partea nordică a gardului şi fragmentul de troacă, în profilele ambelor trepte, până aproape de masivul de sare, este surprins conturul unui posibil şanţ, lat de cca 1 m şi adânc de cca 1,3 m’, se menţionează în comunicat.
Din cercetările anterioare, efectuate în anul 2014, a fost dezvelită o aglomerare de pari masivi culcaţi pe roca de sare, suprapusă de o aglomerare de vreascuri.
Colectivul de cercetare este format din următorii arheologi: dr. Valerii Kavruk, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic, dr. Anthony F. Harding (Universitatea Exeter), arheolog expert, membru al Academiei Britanice, dr. Dan Buzea, drd. Puskas Jozsef, dr. Dan Ştefan, dr. Maria Magdalena Ştefan, dr. Radu Iustinian Zăgreanu şi dr. Dan Lucian Vaida.
Băile Figa, care între timp a devenit staţiune turistică în urma investiţiilor realizate prin fonduri europene şi locale, se află pe raza administrativă a oraşului Beclean, la circa 40 de kilometri distanţă de municipiul Bistriţa.