Centrul recreativ Legacy de la Băile Figa, inaugurat la sfârşitul anului trecut în urma implementării unui proiect cu fonduri europene de către Primăria oraşului Beclean, a fost selectat ca finalist în competiţia New European Bauhaus (NEB), derulată de Comisia Europeană.
Potrivit comunicatului de presă remis, miercuri, de Primăria Beclean, Centrul Legacy se numără printre cele 61 de proiecte selectate în finala acestei competiţii, dintr-un număr de peste 1.450 de aplicaţii depuse.
‘Comisia Europeană recunoaşte Becleanul ca exemplu de bune practici în rândul Uniunii Europene, oraşul de pe Someş fiind remarcat la cea mai importantă competiţie anuală dedicată proiectelor realizate din fonduri europene, datorită celui mai nou proiect: ‘Centrul Recreativ Legacy’, finalist la Componentă A: ‘Campionii ‘Noului Bauhaus european’ – categoria 3: ‘Prioritizarea locurilor şi a persoanelor care au cea mai mare nevoie’. Proiectul Becleanului a fost selectat printre cei 61 de finalişti ai Premiilor New European Bauhaus (NEB) 2023, fiind ales dintre peste 1.450 de aplicaţii din toate statele membre UE, în urma unei evaluări de către experţi independenţi’, se menţionează în documentul citat.
Ca urmare a acestei reuşite, Becleanul este ‘Ambasador NEB’, având rolul de a promova şi susţine iniţiativa Noului Bauhaus european.
‘Suntem onoraţi să fim Ambasadori NEB, dar mai ales pentru că suntem finaliştii celui mai prestigios concurs la nivelul Uniunii Europene. Este o reală recunoaştere a muncii noastre şi un semn de încredere pentru proiectele pe care le pregătim pentru dezvoltarea oraşului Beclean şi pentru binele comunităţii noastră’, a spus primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, citat în comunicat.
Proiectul derulat de Beclean în staţiunea balneară Băile Figa, care a beneficiat de o finanţare europeană de aproximativ 5 milioane de euro, poate fi votat pe site-ul https://prizes.new-european-bauhaus.eu/, până în data de 24 mai.
Câştigătorii Premiilor NEB 2023 vor fi anunţaţi în cadrul ceremoniei ce va avea loc în perioada 21-22 iunie, la Bruxelles. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)