AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Circulaţie în condiţii de ninsoare şi viscol în Pasul Tihuţa; probleme...

Bistriţa-Năsăud: Circulaţie în condiţii de ninsoare şi viscol în Pasul Tihuţa; probleme pentru tiruri pe zona de urcare

Circulaţia rutieră pe drumul naţional DN 17, în Pasul Tihuţa, aflat la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, s-a desfăşurat marţi după-amiază în condiţii de ninsoare şi viscol, mai multe tiruri având probleme să urce pasul, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Din cauza unor autotrenuri care nu au mai putut urca, traficul rutier s-a desfăşurat, în jurul orei 12,30, pe un singur fir, alternativ.

Ulterior, după intervenţia utilajelor de deszăpezire, tirurile s-au pus în mişcare, însă viteza de înaintare a fost mult redusă din cauza viscolului şi a ninsorii depuse pe carosabil.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud a precizat că în Pasul Tihuţa se acţionează cu şapte utilaje de deszăpezire.

‘Se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt blocaje. Sunt vreo şapte utilaje sus (în Pasul Tihuţa – n.r.) care acţionează, dar este viscol’, a precizat Crina Sîrb.

La această oră, ninge abundent şi în municipiul Bistriţa, fără însă ca zăpada să se depună, astfel că traficul se desfăşoară în condiţii de carosabil umed. AGERPRES / (A – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks