Trei eleve ale liceului din comuna Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost implicate, luni dimineaţă, într-un conflict verbal şi fizic, în urma căruia două dintre ele au fost transportate la spital, potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Paul Rodilă.
Conflictul a avut loc în incinta unităţii de învăţământ.
Din primele informaţii, o fată de 18 ani din Teaca, elevă la liceul din localitate, în urma unui conflict verbal, ar fi agresat fizic alte două eleve, de 18, respectiv 17 ani.
Cele două fete agresate, care sunt surori, au fost preluate de un echipaj al Ambulanţei şi transportate la UPU-SMURD Bistriţa pentru îngrijiri.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, a precizat, pentru AGERPRES, că una dintre fetele lovite prezenta traumatism cranian şi era uşor confuză, iar sora sa avea un traumatism facial şi un traumatism de membru superior.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs agresiunea, urmând să fie audiate părţile implicate, dar şi martorii.
La rândul său, conducerea unităţii de învăţământ va ancheta cazul şi va stabili eventualele sancţiuni.