Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat joi, în şedinţă extraordinară convocată de îndată, alocarea către cele 62 de primării din judeţ a sumei de 38,176 milioane de lei, reprezentând cota de 6% din impozitul pe venit.
Toţi cei 31 de membri au votat în favoarea proiectului de hotărâre.
Sumele cele mai mari vor ajunge la municipiul Bistriţa – 1,5 milioane lei, oraşul Beclean – 1,2 milioane lei, oraşele Năsăud şi Sângeorz-Băi – câte 1,1 milioane lei, dar şi la comunele Feldru, Josenii Bârgăului, Lechinţa, Livezile, Maieru, Prundu Bârgăului, Telciu, Tiha Bârgăului – câte un milion de lei.
Potrivit prevederilor legii bugetului de stat pe anul 2023, aceste sume se repartizează, prin hotărâre a consiliului judeţean, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare pe care unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii, inclusiv din impozitul pe venit şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.