Doi bărbaţi au fost accidentaţi, marţi după-amiază, în timp ce lucrau în pădure, unul în Munţii Călimani şi un altul în Munţii Ţibleşului, evenimentele producându-se într-un interval de o jumătate de o oră, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Primul incident s-a produs într-o zonă greu accesibilă de pe raza localităţii Miţa, la poalele Munţilor Călimani, unde bărbatul accidentat pe o exploataţie forestieră a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestuia.
Al doilea eveniment a avut loc pe raza localităţii Şendroaia, în Munţii Ţibleşului, tot într-o zonă greu accesibilă, victima fiind un bărbat de 54 de ani, care a suferit multiple traumatisme şi a fost transportat la spital.
La ambele cazuri s-au deplasat echipaje de prim-ajutor ale SMURD şi echipe ale Salvamont, iar la cel din Miţa a fost alocat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili condiţiile exacte în care s-au produs cele două evenimente. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)