AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Doi bărbaţi care tăiau ilegal lemne într-o pădure, ucişi de un...

Bistriţa-Năsăud: Doi bărbaţi care tăiau ilegal lemne într-o pădure, ucişi de un arbore căzut

Doi bărbaţi din comuna Parva, în vârstă de 46, respectiv 65 de ani, şi-au pierdut viaţa, vineri, în timp ce tăiau ilegal lemne într-o pădure din Munţii Rodnei, fiind loviţi de un arbore, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

O a treia persoană care însoţea victimele a fost cea care a sunat la 112 pentru a cere ajutor, iar la locul solicitării, aflat într-o zonă greu accesibilă, s-au deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, un echipaj al Ambulanţei, o echipă a Salvamont, dar şi poliţişti.

‘Astăzi, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au fost anunţaţi prin intermediul 112 despre faptul că, într-o pădure din Parva, doi bărbaţi se află în stare de inconştienţă. La locul evenimentului, poliţiştii au stabilit faptul că doi bărbaţi, de 46, respectiv 65 de ani, ambii din Parva, în timp ce tăiau material lemnos, fără drept, au fost surprinşi şi răniţi de un arbore. În urma intervenţiei echipajelor medicale, a fost constatat decesul celor două persoane, cadavrele acestora fiind ulterior transportate la spital în vederea efectuării necropsiei’, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

În cauză au fost deschise dosare penale pentru ucidere din culpă şi pentru tăiere ilegală de arbori. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks