Poliţiştii bistriţeni au întocmit dosar penal pentru o societate comercială condusă de un cetăţean chinez, care comercializa produse pirotehnice fără autorizaţie, fiind de asemenea confiscate şase kilograme de astfel de produse, potrivit buletinului de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
‘În această perioadă, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase acţionează pentru verificarea legalităţii deţinerii, depozitării, comercializării, transportului şi folosirii de articole pirotehnice de către persoane fizice şi juridice. Astfel, ieri, 15 decembrie, în urma controalelor efectuate, poliţiştii (…) s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că o societate comercială cu sediul în Bistriţa, reprezentată de un cetăţean chinez, ar fi comercializat articole pirotehnice fără ca societatea să deţină autorizaţie de efectuare operaţiuni cu articole pirotehnice’, se precizează în comunicat.
Poliţiştii au descoperit şi ridicat de la sediul societăţii în cauză şase kilograme de articole pirotehnice din categoria F1.