AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Două comune, amendate cu 20.000 lei pentru depozitele ilegale de deşeuri

Bistriţa-Năsăud: Două comune, amendate cu 20.000 lei pentru depozitele ilegale de deşeuri

Două comune din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost sancţionate de Garda de Mediu cu amenzi în valoare totală de 20.000 de lei pentru depozitele ilegale de deşeuri descoperite de comisia judeţeană care verifică starea de salubritate a localităţilor, a cursurilor de apă şi a căilor de comunicaţii, potrivit datelor transmise luni de Instituţia Prefectului.

În urma controalelor din perioada 4-7 mai, primăria comunei Dumitriţa a fost sancţionată cu 15.000 de lei, iar cea a comunei Monor, cu 5.000 de lei.

Acţiunile de verificare vor continua până în data de 4 iunie, din comisie făcând parte reprezentanţi de la Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks