Două petreceri organizate de turişti la cabane din zona lacului de acumulare Colibiţa au fost întrerupte, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de către jandarmii montani, care i-au sancţionat atât pe organizatori, cât şi pe participanţi, potrivit unei informări a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud. Muzica dată la volum maxim a fost cea care i-a dat de gol pe petrecăreţi şi care a dus la intervenţia jandarmilor în zonă. La una dintre cabane au fost identificate 11 persoane din oraşul Năsăud care participau la un eveniment privat, iar la cealaltă petrecere se aflau şapte turişti din judeţul Suceava. Cei doi organizatori au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, iar alţi şase participanţi au primit avertismente scrise. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Claudia Stănescu)