O femeie din Prahova, care pretindea că este maică stareţă la o mănăstire, a fost reţinută de poliţişti după ce a înşelat o femeie cu peste 350.000 de lei, potrivit comunicatului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Falsa călugăriţă, în vârstă de 30 de ani, ar fi cerut aceşti bani pentru rugăciuni şi dezlegări.
‘Din investigaţiile efectuate până în prezent, a reieşit faptul că, în perioada 26 august – 21 octombrie, prin folosirea de calităţi mincinoase, respectiv pretinzând că este maică stareţă în cadrul unei mănăstiri, i-ar fi solicitat unei femei de 28 de ani, din Prundu Bârgăului, să plătească, în 25 de tranşe, suma totală de 354.100 lei. Banii reprezentau plata unor rugăciuni şi dezlegări, iar, după un timp, femeia din Prahova nu ar mai fi răspuns la telefon’, se precizează în comunicatul IPJ.
Dosarul penal a fost preluat de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, iar în cursul zilei de luni a avut loc o percheziţie la domiciliul femeii acuzate de înşelăciune, din municipiul Ploieşti, de unde au fost ridicate, în vederea recuperării prejudiciului, mai multe carduri bancare.
Femeia din Prahova a fost condusă ulterior la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, unde a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de marţi va fi prezentată magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la Acţiuni Speciale şi Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova.