O femeie de 31 de ani a fost transportată, miercuri dimineaţă, la spital, după ce a fost lovită de un autoturism pe DN 15A, în localitatea Teaca, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
La volanul maşinii implicate în accident se afla un localnic de 35 de ani.
‘În această dimineaţă, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au intervenit pe Drumul Naţional 15A, în Teaca, la un accident rutier. Din primele verificări, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din Teaca a accidentat o femeie de 31 de ani din aceeaşi localitate, care se deplasa în calitate de pieton. În urma vătămărilor suferite, femeia a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate’, a transmis IPJ.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Cătălin Alexandru)