O fetiţă de 7 ani a fost accidentată, luni, de un taximetrist, în timp ce traversa pe trecerea pentru pietoni drumul naţional 17D, în localitatea Maieru din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Din primele cercetări, a reieşit că taximetristul, un bărbat de 52 de ani, ar fi modificat poziţia autoturismului după producerea accidentului.
‘Astăzi, 21 noiembrie, poliţiştii rutieri din Sângeorz Băi au intervenit la un accident produs pe drumul naţional 17D, în localitatea Maieru. Conform primelor date, un autoturism condus în regim de taxi, de către un bărbat, de 52 de ani, din Anieş, a accidentat o fetiţă de 7 ani, din Maieru, care era angajată în traversarea străzii. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto ar fi modificat poziţia autoturismului. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi vătămare corporală din culpă’, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.
La locul accidentului a intervenit un echipaj al Ambulanţei, care a găsit fetiţa conştientă, cooperantă şi prezentând o fractură de umăr, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Ciprian Păcurar.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa pentru mai multe investigaţii medicale şi tratament de specialitate.