Liderii USR Bistriţa-Năsăud şi-au exprimat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia de a colabora în continuare cu PNL la nivelul unităţilor administrativ teritoriale unde anul trecut, în alegerile locale, au format alianţe împotriva PSD, printre care se numără şi municipiul Bistriţa.
Declaraţiile vin în contextul în care liderul judeţean al PNL, Ioan Turc, care este şi primar al Bistriţei, s-a declarat, la începutul acestei luni, un susţinător al refacerii coaliţiei de guvernare cu USR.
Preşedintele USR Bistriţa-Năsăud, Lorand Toth, a recunoscut că nu a mai purtat discuţii cu cei din PNL de la sfârşitul lunii iulie, dar spune că acestea vor avea loc în curând.
‘Cu siguranţă o să avem o discuţie la nivel local şi la nivel judeţean, având în vedere că la alegerile locale aici, pe municipiu, am mers în alianţă şi sunt şi UAT-uri unde am mers comun, împotriva PSD’, a spus Toth.
Viceprimarul USR al Bistriţei, Călin Stan, a salutat de asemenea poziţia preşedintelui PNL Bistriţa-Năsăud şi a încurajat colaborarea dintre cele două formaţiuni şi în alte zone ale judeţului.
‘Salutăm decizia domnului preşedinte PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, pentru că a votat la nivel naţional alianţa PNL-USR-UDMR. (…) Noi am fost destul de maturi să facem această alianţă anul trecut (la nivelul municipiului reşedinţă – n.r.), mă bucur că încă există această alianţă şi sperăm să nu dezamăgim cetăţenii municipiului Bistriţa. La nivel de judeţ, încurajez colegii din USR şi PNL să colaboreze, dar şi cei din PSD, pentru că există proiecte comune în UAT-uri unde pot să colaboreze şi să îmbunătăţească activitatea UAT-ului’, a afirmat Stan.