Liderul judeţean al PLUS Bistriţa-Năsăud, deputatul Lorant Sas, a recunoscut vineri, în cadrul primei conferinţe de presă organizate de la preluarea mandatului de parlamentar, că ‘nu are dialog şi nu poate relaţiona’ cu omologul său de la USR, Călin Stan, care este şi viceprimar al municipiului Bistriţa.
Cei doi se vor confrunta, în data de 4 iulie, pentru şefia organizaţiei judeţene a USR PLUS.
‘Nu, nu mă întâlnesc cu Călin Stan, nu avem dialog. Nu putem comunica, nu putem relaţiona – nu e un secret, o ştie prea multă lume ca să îmi permit să spun că nu este aşa. Acesta este adevărul. Eu sper că, oricare ar fi scenariul, interesul nostru nu este gruparea Călin Stan sau gruparea Sas Lorant sau orice altceva, ci sunt oamenii pentru care suntem aici. Eu unul am intrat în politică cu inima deschisă, chiar îmi doresc şi mi-am dorit întotdeauna să pun umărul la reforme, pentru că este mare nevoie de reforme în ţara asta. Aşa că, pentru mine, contează mult mai puţin sau infim relaţia mea cu Călin Stan, în comparaţie cu ce aş putea să fac şi să produc şi să livrez concetăţenilor mei’, a declarat deputatul USR PLUS.
În opinia co-preşedintelui USR PLUS Bistriţa-Năsăud, modul în care va funcţiona fuziunea dintre cele două partide la nivel judeţean va depinde şi de cine va prelua conducerea în urma alegerilor interne.
‘Da, partidul acesta va fuziona în adevăratul sens al cuvântului şi îşi va găsi locul, şi acest lucru va depinde doar de cine va prelua conducerea filialei. Cu siguranţă, o echipă matură, în primul rând din punct de vedere politic, va şti şi va avea inspiraţia să ducă partidul în direcţia care trebuie. Dar, dacă la conducerea partidului, în Biroul Judeţean, preşedinte, vor ajunge oameni imaturi politic, cu siguranţă vor fi probleme în următoarea perioadă, care sunt convins că se vor regla pe parcurs’, a opinat Sas.
Deputatul a admis că există şi riscul ca, în urma alegerilor interne, unii membri de partid fie să nu se mai implice politic, fie chiar să demisioneze, dacă nu se vor regăsi în platforma noii echipe.
Printre cei care îl susţin pe Lorant Sas la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului se numără fostul deputat de Bistriţa-Năsăud Cristina Iurişniţi şi fostul secretar general al filialei judeţene Mihai Bălan, ambii proveniţi din USR. AGERPRES / (A – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)