Acasă93Bistriţa-Năsăud: Maraton caritabil pentru sprijinirea copiilor refugiaţi din Ucraina, în municipiul reşedinţă

Bistriţa-Năsăud: Maraton caritabil pentru sprijinirea copiilor refugiaţi din Ucraina, în municipiul reşedinţă

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia umanitară ‘Invincibilii’, în parteneriat cu Primăria Bistriţa, organizează sâmbătă, în parcul municipal, un maraton caritabil care are ca scop sprijinirea copiilor refugiaţi din Ucraina.

Acţiunea, denumită ‘Maratonul copiilor’, are ca motto un citat din opera lui Feodor Dostoievski: ‘Sufletul se reface în prezenţa copiilor’.

Potrivit informaţiilor furnizate vineri AGERPRES de către inspectorul şcolar Rodica Drăguş, la maraton au fost invitaţi şi copii ai refugiaţilor din Ucraina care s-au stabilit temporar pe raza judeţului.

‘Va fi o alergare pentru toate categoriile de vârstă, noi am pus 3-18 ani pentru copii, dar vor fi şi adulţi, dacă vor, pentru o strângere de fonduri pentru copiii din Ucraina. Din câte am înţeles, o să vină şi dintre copiii (ucraineni – n.r.) care sunt la noi în judeţ, la această competiţie’, a declarat Drăguş.

Peste 400 dintre ucrainenii care s-au refugiat în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt angajaţi, în prezent, la firme din domeniul echipamentelor auto şi cel textil, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a înfiinţat, începând cu luna martie, un centru educaţional de sprijin destinat copiilor acestora, la o şcoală gimnazială din municipiul Bistriţa.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks