Unităţile turistice din zona Colibiţa, situată la poalele Munţilor Călimani, în jurul unui lac de acumulare, se pregătesc să primească oaspeţi de Crăciun şi Revelion cu oferte care includ fie doar cazare, fie mese festive, carnaval cu premii şi focuri de tabără. La această dată, comuna Bistriţa Bârgăului, de care aparţine localitatea Colibiţa, are o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 1,34 la mia de locuitori, astfel că restaurantele funcţionează în interior la jumătate din capacitate. Potrivit ofertelor de sărbători postate pe site-ul unui resort de trei stele din Colibiţa, pachetul de Crăciun pleacă de la 1.200 de lei de persoană, pentru trei nopţi de cazare, şi ajunge până la 1.500 lei de persoană, pentru cinci nopţi, în timp ce pentru Revelion tarifele sunt între 1.400 şi 1.750 de lei de persoană. Ofertele includ trei mese pe zi, ‘cina porcului’, focuri de tabără, dar şi mese festive cu atmosferă întreţinută de un DJ şi chiar un carnaval cu premii în prima zi a noului an. La un alt hotel, de data aceasta de patru stele, unde o noapte de cazare costă în mod obişnuit între 400 şi 700 de lei pe cameră, administratorii au anunţat pe pagina de socializare că au pregătit pachete de Crăciun şi Revelion pentru minimum două nopţi de cazare, însă detaliile privind costurile şi conţinutul pachetelor sunt oferite doar telefonic sau prin mesaje private pe Facebook. Şi unii proprietari de pensiuni din Colibiţa şi-au făcut publice, pe internet, ofertele de cazare de sărbători, intenţia fiind de a închiria întreaga unitate, fără asigurarea meselor. Pentru Crăciun, pensiunile pot fi închiriate în totalitate cu preţuri între 3.000 şi 6.000 de lei, pentru trei sau patru nopţi de cazare, în timp ce pentru Revelion tarifele cresc între 7.500 şi 16.000 de lei, pentru acelaşi număr de nopţi. Pentru zona turistică din Pasul Tihuţa, ofertele publice sunt mai puţine, cu toate că incidenţa cazurilor de COVID-19 în comuna Tiha Bârgăului este mai mică decât la Colibiţa, şi anume de 0,45 la mia de locuitori, potrivit datelor comunicate, marţi, de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud. O pensiune din zonă a anunţat că va organiza un ‘Crăciun în familie’, la preţul de 1.050 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare, pachetul incluzând muzică chill, trei mese pe zi, foc de tabără şi drumeţie. Există şi oferte comunicate de unităţi turistice din staţiunea Sângeorz-Băi sau din zona Valea Blaznei, ambele situate la poalele Munţilor Rodnei, incluzând doar cazarea, unde tariful pe noapte pentru o cameră dublă poate ajunge la 250-300 lei în perioada sărbătorilor. În ambele zone, incidenţa cazurilor de COVID-19 este, în prezent, sub unu la mia de locuitori.