Aproximativ 3.000 de locuri de parcare din municipiul Bistriţa vor dispărea în urma implementării a trei proiecte cu fonduri europene care vizează modificări şi modernizări ale principalelor axe de transport, potrivit declaraţiilor făcute joi, într-o conferinţă de presă, de primarul Ioan Turc.
Edilul spune că se caută soluţii urgente pentru realizarea de noi parcări, inclusiv supraterane.
‘Prin implementarea celor trei proiecte, unul în derulare – mă refer la realizarea pistelor pentru ciclişti, Linia verde şi axa Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului, va fi eliminat un mare număr de locuri de parcare. Discutăm despre 2.500 – 3.000 de locuri de parcare. Sigur că nu toate aceste locuri de parcare sunt perimetrate şi se percep taxe, dar, pe aliniamentul drumurilor, la bordură, astăzi se poate parca. Încercăm să identificăm cât se poate de repede soluţii’, a spus primarul.
Printre soluţiile propuse până la această dată se numără construcţia a cel puţin două parcări supraetajate, reducerea suprafeţei unei pieţe agro-alimentare, dar şi preluarea de la RADEF a clădirii unui fost cinematograf, aflată în stare avansată de degradare, care ar urma să fie demolată pentru a fi realizată o parcare nerezidenţială în imediata apropiere a centrului istoric.
Cele trei proiecte cu fonduri europene au obţinut finanţare pe timpul mandatului fostului primar al municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, şi presupun, printre altele, modernizarea străzilor principale, eliminarea autoturismelor din zona centrală şi înlocuirea acestora cu autobuze electrice, construirea unui pasaj subteran în zona principalei pieţe agro-alimentare din oraş şi extinderea pistelor pentru biciclişti.