Municipiul Bistriţa va solicita peste 3,3 milioane de lei din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru înfiinţarea unui centru de zi destinat adulţilor cu probleme neuropsihice şi mentale, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat de Consiliul Local miercuri după-masă, într-o şedinţă extraordinară.
Proiectul va fi depus pe componenta 13 a PNRR – Reforme Sociale.
Beneficiarii direcţi ai acestui centru ar fi 396 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 90 de ani, aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni neuropsihice şi mentale, din care circa 60% au peste 65 de ani, iar aproape o treime au între 18 şi 45 de ani.
Centrul ar urma să fie construit în localitatea componentă Unirea şi să ofere programe de recuperare şi reabilitare funcţională neuropsihiatrică, menite să ajute la integrarea şi participarea socială, dar şi la însuşirea unor deprinderi de viaţă independentă, precum şi servicii de consiliere psihologică şi evaluare psihiatrică periodică.
Potrivit proiectului, printre activităţile ce ar urma să se desfăşoare în acest centru de zi se numără unele practice (lucru manual, grădinărit, confecţionat obiecte decor, tricotat), alături de terapii psiho-sociale (terapie de sprijin, terapie individuală şi de grup), meloterapie, terapie prin artă şi terapii ocupaţionale (pictură, colorat pentru adulţi în vederea sporirii dexterităţii şi relaxării, puzzle în vederea stimulării cerebrale).
În cazul în care va obţine banii solicitaţi din PNRR, municipalitatea se obligă să asigure finanţarea pentru funcţionarea serviciilor nou înfiinţate pentru o perioadă de cel puţin 10 ani de la finalizarea proiectului.
În ultimii ani, în municipiul Bistriţa a fost înfiinţat, tot printr-un proiect cu fonduri europene, un centru de zi pentru persoanele vârstnice, în locul unui fost punct termic. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)