Cea de-a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat s-a încheiat, în judeţul Bistriţa-Năsăud, fără ca vreun candidat să fie eliminat pentru tentativă de fraudă, la fel cum s-a întâmplat şi la prima probă, potrivit datelor transmise marţi de inspectorul şcolar general Cristian Nicula.
Din cei 1.746 de candidaţi înscrişi pentru proba obligatorie a profilului, au absentat 39, prezenţa fiind de aproximativ 97,8%.
Cei mai mulţi neprezentaţi erau înscrişi la centrul de examen de la Năsăud (12) şi la centrul înfiinţat în cadrul liceului tehnologic ‘Grigore Moisil’ din Bistriţa (10).
Numărul total al absolvenţilor de liceu înscrişi pentru toate probele bacalaureatului este de 1.857.
Examenul de bacalaureat se desfăşoară în şapte centre, din care patru în municipiul Bistriţa şi câte unul în oraşele Beclean, Năsăud şi Sângeorz-Băi. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)