Numărul angajatorilor din judeţul Bistriţa-Năsăud care au apelat la munca la negru şi au fost sancţionaţi de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a fost mai mare anul trecut, an afectat de pandemia cu noul coronavirus, decât în 2019, potrivit rapoartelor lunare de activitate publicate de instituţie. În anul 2020, au fost găsite 30 de persoane care munceau fără forme legale, cu nouă mai multe decât în anul precedent, iar numărul angajatorilor sancţionaţi de ITM pentru astfel de practici a fost de 23, în creştere cu 35% raportat la 2019. Cele mai multe persoane care munceau la negru au fost identificate în cadrul controalelor din lunile iunie, iulie şi octombrie. Sancţiunile date pentru munca la negru, însumând 600.000 de lei, au reprezentat aproape trei sferturi din valoarea tuturor amenzilor aplicate anul trecut de inspectorii de muncă din judeţul Bistriţa-Năsăud. În ceea ce priveşte accidentele de muncă, în anul 2020 au fost înregistrate la ITM 79 de astfel de evenimente, cu şase mai puţine decât în anul anterior, în urma cărora cinci persoane au decedat, iar 74 s-au aflat în incapacitate temporară de muncă. Pe parcursul anului trecut, echipele de control ale ITM Bistriţa-Năsăud au dat, în total, 740 de sancţiuni, din care 81 au fost amenzi în valoare de 834.000 de lei, iar restul – avertismente.