Numărul pensionarilor aflaţi în evidenţele Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bistriţa-Năsăud la sfârşitul anului trecut a fost cu peste 6.000 mai mic decât cel din anul anterior, potrivit datelor prezentate miercuri de către directorul acestei instituţii, Sanda Vişan, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural.
Numărul total de beneficiari de prestaţii sociale şi de legi speciale a fost de 63.180, faţă de 69.264 la finele anului 2020.
Directorul CJP a explicat că există o creştere a numărului de pensionări pentru limită de vârstă, dar şi o scădere a numărului de pensionari din sectorul agricol.
‘Categoria pensionarilor din sectorul de stat are o evoluţie ascendentă, mai ales în ceea ce priveşte pensionarii pentru limită de vârstă. (…) Anul 2021 a confirmat tendinţa de scădere a pensionarilor din sectorul agricol cu 10% pe an, justificată de faptul că în această categorie nu mai există intrări curente, iar beneficiarii au o vârstă înaintată, ieşirile din sistem fiind naturale’, a spus Sanda Vişan.
Şefa CJP a precizat că cea mai mare indemnizaţie este încasată de un fost magistrat şi se ridică la aproximativ 20.000 de lei pe lună.
În cursul anului trecut, s-au primit 3.748 de cereri de stabilire de drepturi noi de pensie, conform Legii nr. 263/2010, timpul mediu de soluţionare fiind de 17 zile, redus cu nouă zile faţă de anul precedent.
De asemenea, au fost înregistrate 2.957 de cereri de recalculare a drepturilor de pensie şi 937 de cereri privind stabilirea sau modificarea unor drepturi de pensie comunitară şi, respectiv, de confirmare a stagiului de cotizare realizat în România, cele mai multe venite de la bistriţeni care au muncit şi în Spania, Italia, Germania sau Austria.
Cererile pentru pensia comunitară au crescut cu aproximativ 27% faţă de anul 2020, fiind soluţionate 623, ceea ce reprezintă puţin peste două treimi din total.