AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Numărul şoferilor depistaţi anul trecut sub influenţa drogurilor, dublu faţă de...

Bistriţa-Năsăud: Numărul şoferilor depistaţi anul trecut sub influenţa drogurilor, dublu faţă de 2021

Numărul şoferilor depistaţi de poliţiştii bistriţeni în trafic sub influenţa drogurilor a crescut de două ori în 2022 faţă de anul anterior şi de şapte ori raportat la anul 2020, potrivit raportului de activitate făcut public marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Ca urmare a acţiunilor de monitorizare a traficului rutier, poliţiştii au depistat în trafic, conducând autoturisme sub influenţa unor substanţe interzise, 120 de conducători auto, pozitivi în urma testării cu aparatul Drug Test, în timp ce în 2021 numărul acestora a fost de 61, iar în 2020 era de 17.

‘În anul 2022, poliţiştii rutieri s-au implicat în activităţile de prevenire pe toate cauzele generatoare de accidente rutiere, cu accent pe conştientizarea pericolului la care se expun conducătorii auto atunci când conduc sub influenţa drogurilor sau alcoolului, sens în care au fost folosite aparatele etilotest şi Drug Test. Totodată, au fost desfăşurate acţiuni preventive punctuale, pe riscul rutier generat de categorii vulnerabile de participanţi la trafic, precum pietonii şi bicicliştii’, se menţionează în bilanţul IPJ.

În urma celor aproximativ o mie de acţiuni organizate pentru combaterea cauzelor frecvent generatoare de accidente, au fost aplicate peste 17.000 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care au încălcat legislaţia rutieră, în valoare totală de 8,3 milioane de lei.

Totodată, au fost constatate 648 de infracţiuni la regimul circulaţiei, iar faţă de 20 de persoane s-au dispus măsuri preventive pentru fapte la regimul circulaţiei rutiere.

În anul 2022, au fost suspendate 2.949 de permise de conducere şi retrase 2.319 certificate de înmatriculare.

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, numărul total de accidente rutiere a scăzut anul trecut cu 3%, de la 565 la 548, dar s-au înregistrat mai multe accidente grave.

‘Numărul accidentelor grave creşte cu 7 în anul 2022, de la 96 la 103, şi numărul persoanelor rănite grav creşte cu 3, de la 82 la 85. Numărul persoanelor rănite uşor creşte cu 21, de la 589 la 610. În ceea ce priveşte numărul persoanelor decedate, a fost înregistrată o creştere cu 1, de la 27 în anul 2021, la 28 în anul 2022. Din analizele efectuate, a rezultat faptul că principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt: încălcarea regimului legal de viteză, abaterile săvârşite de biciclişti şi neacordarea de prioritate pietonilor. Ca şi cauză concurentă rămâne alcoolul, însă, în urma acţiunilor preventive desfăşurate, au fost constatate 225 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 5 pentru refuz de prelevare probe’, se arată în raportul de activitate al IPJ Bistriţa-Năsăud.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks