Judecătoria Năsăud a dat o nouă sentinţă prin care primarul oraşului-staţiune Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, este condamnat la închisoare cu suspendare şi nu are voie să ocupe o funcţie publică sau să fie ales, într-un proces intentat de fostul viceprimar, Virgil Dumitru, care a contestat decizia prin care Curtea de Apel Cluj a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei primite în dosarul în care edilul a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în speţă tatăl său.
Decizia din dosarul 2.429/265/2020, înregistrat la Judecătoria Năsăud în octombrie 2020, a fost dată în 24 iunie, dar nu este una definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Potrivit soluţiei pe scurt publicate pe portalul instanţelor de judecată, Judecătoria Năsăud anulează renunţarea la aplicarea pedepsei în dosarul penal 3.436/265/2018 – decizie pronunţată de Curtea de Apel Cluj, anulează şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă în dosarul în care primarul din Sângeorz-Băi a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, constată că faptele au fost săvârşite în concurs real şi îl condamnă pe Traian Ogâgău la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani şi şase luni, la care se adaugă pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică şi a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, pe o durată de trei ani.
În urma sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare rămase definitive în 12 octombrie 2020, primul mandat de primar al lui Traian Ogâgău a încetat înainte de termen, printr-o decizie a prefectului de Bistriţa-Năsăud din data de 14 octombrie 2020.
Acesta câştigase, însă, al doilea mandat de primar la alegerile locale din septembrie, astfel că la data de 29 octombrie 2020 a depus jurământul şi şi-a reluat activitatea în fruntea administraţiei din Sângeorz-Băi.