Operatorul regional de apă din judeţul Bistriţa-Năsăud, SC Aquabis, a iniţiat achiziţia de panouri solare pentru 13 amplasamente, prin intermediul SEAP, pentru care este dispus să cheltuiască aproximativ 14 milioane de lei, fără TVA.
Societatea Aquabis are ca unic acţionar Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi speră ca prin acest demers să reducă valoarea facturilor cu energia electrică, prin utilizarea energiei obţinute din surse regenerabile pentru consumul propriu.
Panourile solare ar urma să fie montate la sediul operatorului de apă, dar şi la opt staţii de epurare, trei staţii de tratare şi o staţie de captare a apei, din mediul urban şi rural.
Potrivit anunţului postat pe SEAP, achiziţia a fost iniţiată prin anunţ de participare simplificat, astfel că termenul limită pentru depunerea ofertelor este 28 iunie.
Creşterea preţului energiei electrice resimţită de Aquabis a afectat şi locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud, care plătesc unul dintre cele mai mari tarife la apă din ţară, respectiv 14,7 lei pe metru cub, care include 7,99 lei pentru apa potabilă şi 6,71 lei pentru canalizare-epurare.
Tariful actual, intrat în vigoare de la 1 ianuarie anul acesta, este cu circa 18,5% mai mare faţă de precedentul, care la rândul său fusese majorat în luna aprilie a anului 2022 cu 44% faţă de cel aplicat începând cu luna iulie a anului 2021. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)