AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Peste jumătate din bugetul gestionat de Consiliul Judeţean, alocat pentru infrastructura...

Bistriţa-Năsăud: Peste jumătate din bugetul gestionat de Consiliul Judeţean, alocat pentru infrastructura de transport (proiect)

Peste jumătate din bugetul de cheltuieli estimat pentru anul în curs de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va merge către infrastructura de transport, în special către proiectele de modernizare a unor drumuri judeţene care beneficiază de finanţare europeană sau guvernamentală, potrivit proiectului de buget pus în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei.

Bugetul de cheltuieli este calculat la peste 590 de milioane de lei, din care circa 304 milioane de lei pentru domeniul ‘Transporturi – drumuri şi poduri’.

Domeniul ‘cultură, recreere, religie’ beneficiază de un buget de cheltuieli care depăşeşte 55,3 milioane de lei, din care circa 25 de milioane merg către funcţionarea clubului sportiv Gloria 2018.

Pentru asigurări şi asistenţă socială, bugetul de cheltuieli este estimat la aproximativ 67 milioane de lei, iar cheltuielile de personal cu aparatul de specialitate vor depăşi 15 milioane de lei.

În ceea ce priveşte veniturile, acestea vor fi cu 22 milioane de lei mai mici decât cheltuielile, fiind aproximate la 568 milioane de lei.

Principalele surse de venit sunt subvenţiile de la bugetul de stat – circa 45%, sumele defalcate din TVA – 25% şi sumele primite de la Uniunea Europeană – 15%.

În afară de proiectele care vizează infrastructura de transport, pe lista de investiţii pentru anul 2023 se mai numără reabilitarea energetică a clădirilor în care funcţionează centrele şcolare de educaţie incluzivă, cu fonduri obţinute prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, continuarea lucrărilor de extindere cu un corp nou de clădire a Spitalului Judeţean de Urgenţă, realizarea reţelei de colectare şi descărcare a apelor pluviale în zona noii săli polivalente şi alte amenajări exterioare, precum şi amenajarea unei parcări la castelul Teleki din Posmuş, reabilitat cu fonduri europene. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks