Preşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, deputatul Ionuţ Simionca, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că partidul său nu va constitui majoritatea în Consiliul Judeţean nici cu PNL, nici cu PSD şi nici nu va propune un nume pentru una dintre cele două funcţii de vicepreşedinte. ‘În ciuda protocolului semnat la nivel naţional între PNL şi PMP pentru susţinerea reciprocă în vederea constituirii de majorităţi la nivel local, înţelegem că liberalii din Bistriţa-Năsăud doresc să facă majorităţi în cele mai multe localităţi din judeţ fără PMP. (…) Aleşii locali ai PMP au toată libertatea de a decide dacă este cazul sau nu să participe la majorităţi în consiliile locale. (…) În privinţa Consiliului Judeţean, nu facem majorităţi nici cu PNL, nici cu PSD. (…) Dacă PNL şi PSD nu fac majoritate în Consiliul Judeţean împreună, o singură consecinţă administrativă a deciziei noastre, care pentru noi este o consecinţă pozitivă, este aceea că vom face economii la bugetul judeţean prin neocuparea celor două funcţii de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean’, a spus Simionca. Noul Consiliu Judeţean este format din 14 aleşi din partea ‘Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud’ (PSD-ALDE-Pro România-UDMR), 12 de la PNL şi patru de la PMP, în timp ce funcţia de preşedinte va fi ocupată, pentru cel de-al treilea mandat, de social-democratul Radu Moldovan. Liderul judeţean al PMP susţine că a purtat discuţii despre o posibilă majoritate în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud doar cu conducerea PNL. Printre viitorii consilieri judeţeni ai PMP se numără fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Lucian Pintea.