Primăria municipiului Bistriţa a fost sancţionată, joi, de poliţişti cu amendă în valoare de 3.045 de lei, după ce o şoferiţă de 24 de ani a plonjat cu maşina în râul Bistriţa Ardeleană, derapând pe o stradă neasfaltată, acoperită cu un strat de gheaţă, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). La locul accidentului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, tânăra şoferiţă fiind găsită pe marginea râului, conştientă, cu leziuni minore şi o uşoară hipotermie. Ea a fost transportată de un echipaj de prim-ajutor al SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru investigaţii medicale. Între timp, poliţiştii au stabilit că accidentul a fost favorizat de gheaţa de pe stradă, motiv pentru care au decis sancţionarea administratorului drumului pentru neîntreţinerea corespunzătoare pe timp de iarnă. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit doar penal pentru vătămare corporală din culpă.