Primăria municipiului Bistriţa caută să închirieze personal care, în perioada mai-august, să efectueze lucrări de curăţare a malurilor râului Bistriţa Ardeleană, a pârâurilor şi a şanţurilor de gardă, potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei.
Municipalitatea este dispusă să plătească pentru acest serviciu peste 144.000 de lei, fără TVA.
Lucrările de curăţare a malurilor ar urma să se desfăşoare timp de 80 de zile lucrătoare, câte opt ore pe zi.
Închirierea personalului pentru curăţenie se va face prin achiziţie directă, data limită de trimitere a ofertelor fiind 18 aprilie.
Malurile râului Bistriţa Ardeleană sunt înţesate, la această dată, cu deşeuri din plastic, metal, sticlă, cauciuc sau materiale textile, o parte din acestea fiind aduse din amonte în urma ploilor abundente.
În ciuda activităţilor de voluntariat desfăşurate în fiecare primăvară pentru curăţarea malurilor râului şi implementării unui sistem de management integrat al deşeurilor, gunoaiele au continuat să apară în albia râului Bistriţa Ardeleană, an după an. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)