Primăria municipiului Bistriţa, prin centrul de vaccinare existent în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU), va fi prezentă cu puncte mobile de vaccinare anti-COVID în faţa unor unităţi de cult, în zilele de duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, în încercarea de a veni cât mai aproape de cei care doresc să se imunizeze, potrivit informaţiilor furnizate joi AGERPRES de către viceprimarul Sorin Hangan.
O primă acţiune de acest gen a avut loc joi, când echipa mobilă a SVSU s-a deplasat în faţa unei biserici situate pe Bulevardul Independenţei din municipiul Bistriţa, pentru a administra vaccinuri împotriva noului coronavirus.
Viceprimarul Bistriţei, Sorin Hangan, a declarat, pentru AGERPRES, că astfel de acţiuni vor continua în zona altor unităţi de cult, în zilele de duminică şi de sărbători legale, când se vor oficia slujbe religioase.
‘Am fost la şedinţă (la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – n.r.) şi am propus să înceapă să meargă echipa noastră mobilă, poate aşa se vor mai antrena oamenii în campania de vaccinare. Am zis să înceapă săptămâna aceasta cu biserica de pe Independenţei, să vedem ce şi cum. (…) E un succes şi o să continuăm în fiecare sărbătoare legală şi duminică, când sunt slujbe’, a explicat Hangan.
Până la ora 15,00, la punctul mobil din faţa bisericii se vaccinaseră 125 de persoane, în timp ce la sediul SVSU, în acelaşi interval, se prezentaseră pentru imunizare 187 de persoane, conform datelor furnizate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus.
Instituţia Prefectului a comunicat joi că, la nivel judeţean, totalul celor vaccinaţi cu schemă completă este, în prezent, de aproximativ 76.500 de persoane. AGERPRES / (A, AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)