Serviciul Public Salvamont Bistriţa-Năsăud a emis o alertă privind risc însemnat de producere a unor avalanşe în zona montană înaltă a judeţului, recomandând practicanţilor de schi de tură şi de free ride să fie prudenţi şi să evite pe cât posibil zonele cu risc crescut.
Şeful Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, a precizat vineri, pentru AGERPRES, că principalul pericol îl reprezintă plăcile de zăpadă.
‘Pericolul îl reprezintă plăcile de zăpadă, aşa-zisele scânduri de zăpadă. Noi estimăm undeva la gradul 3-4, deci cu risc ridicat, risc însemnat de producere a avalanşelor. (…) Stratul de zăpadă este foarte consistent, există foarte multe plăci de zăpadă acumulate din cauza vânturilor, care au fost însemnate, iar pericolul de rupere a plăcilor este foarte mare în momentul în care există încărcare pe placa respectivă, în speţă schiori sau turişti la drumeţie cu pasul’, a explicat Baciu.
Salvamontiştii bistriţeni au publicat pe pagina de Facebook a instituţiei fotografii cu o placă de zăpadă care s-a pus în mişcare încă de săptămâna trecută în zona Căldării Bistricior din Munţii Călimani, la 1.800 de metri altitudine, unde stratul de nea depăşeşte doi metri, potrivit şefului Salvamont.
Alerta privind riscul însemnat de producere a unor avalanşe a fost emisă atât pentru Munţii Călimani, cât şi pentru Rodnei şi Ţibleş.