Senatorul PSD de Bistriţa-Năsăud, Ioan Deneş, salută protestele cetăţenilor care au ieşit în stradă pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de restricţiile impuse de autorităţi în context pandemic şi apreciază că unele dintre aceste măsuri pun în pericol sănătatea şi libertatea populaţiei, potrivit unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
‘Am urmărit, precum dumneavoastră, protestele de aseară şi de astă-noapte, la care au ieşit mii de oameni ce au strigat pentru libertate, pentru apărarea drepturilor garantate prin Constituţie. Noile măsuri impuse de Guvernul României au stârnit un val de nelinişte, de nesiguranţă, iar foarte multe persoane îşi exprimă şi acum neîncrederea în cei care impun măsuri aberante de combatere a coronavirusului. Avem nevoie de măsuri pentru combaterea coronavirusului, însă nu de cele care ne pun în pericol sănătatea şi libertatea. Ieri, în prima zi de închidere a magazinelor după ora 18,00, s-au format cozi interminabile, iar de distanţare nu se poate vorbi. Libertatea de a alege nu se poate confunda cu orice fel de condiţionare’, a opinat Ioan Deneş.
Senatorul PSD a ţinut să salute ‘iniţiativa cetăţenească spontană a oamenilor’ care au protestat în mai multe oraşe din ţară.
‘Trebuie să rămânem conştienţi de pericolul pe care îl prezintă acest virus, însă încălcarea oricărui punct din Constituţie duce la dereglarea întregii societăţi. Ca urmare, salut iniţiativa cetăţenească spontană a oamenilor care au ales să-şi exprime păsul şi doleanţele în stradă şi consider că lucrurile nu se vor rezolva prea curând. Avem nevoie de oameni competenţi care să aleagă şi să decidă pentru noi’, a mai scris Deneş pe Facebook.