Un bărbat de 37 de ani din Suceava, care avea permisul de conducere suspendat, a fost prins în trafic, pe drumul naţional 17, în timp ce transporta ţigări de contrabandă în valoare de peste 200.000 de lei, iar autoturismul folosit avea aplicate numere false de înmatriculare, potrivit comunicatului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Suceveanul a fost reţinut pentru 24 de ore.
‘La data de 11 aprilie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului Rutier, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict, pe Drumul Naţional 17, în Mureşenii-Bârgăului, a unui autoturism, în interiorul căruia erau transportate ţigarete. În urma controlului efectuat, în autovehicul au fost descoperite 250.000 de ţigarete, care aveau aplicate timbre şi banderole fiscale despre care există suspiciunea că sunt false sau nemarcate corespunzător. Totodată, în urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului Rutier, a fost stabilit faptul că autoturismul condus de către bărbat are numărul de înmatriculare fals, acesta aparţinând unui alt vehicul, şi nu este înmatriculat. Verificările cu privire la şofer au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat’, a transmis IPJ.
Ţigările şi autoturismul folosit la transportarea lor au fost indisponibilizate.
Bărbatul din Suceava va fi cercetat în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunile de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptul de a conduce suspendat. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)