Un tânăr de 25 de ani din comuna Căianu Mic a fost reţinut pentru 24 de ore pentru mai multe infracţiuni comise după o noapte petrecută la un local, printre care se numără conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, precum şi agresarea unei tinere, potrivit buletinului de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Din cercetările efectuate până la această dată, a rezultat că, în dimineaţa de 25 aprilie, în jurul orei 04,00, tânărul de 25 de ani, împreună cu un altul de 21 de ani, din Dobricel, ar fi plecat cu un autoturism de la un local din Chiuza, fiind însoţiţi de două tinere din Bistriţa, de 20 şi 21 de ani.
În jurul orei 06,00, cei patru ar fi ajuns în localitatea Spermezeu, unde ar fi oprit maşina şi unde tânărul de 25 de ani ar fi agresat-o pe una dintre fete, în urma unor neînţelegeri. Ulterior, cele două tinere ar fi solicitat să plece, însă nu li s-a permis.
Cei patru ar fi plecat apoi în localitatea Şendroaia, unde ar fi fost observaţi de un tânăr care se afla în zonă împreună cu familia şi care a intervenit, le-a preluat pe tinere şi a sesizat Poliţia, prin intermediul unei poliţiste aflate în timpul liber care locuia în apropiere.
‘Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petru-Rareş au declanşat imediat verificările, iar în scurt timp, autoturismul cu care se deplasau cei doi a fost depistat în localitatea Dobric, pe Drumul Judeţean 171. Aceştia nu au oprit la semnale poliţiştilor, şi-au continuat deplasarea până în localitatea Hăşmaşu-Ciceului, unde au fost identificaţi şi legitimaţi. Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l în cazul tânărului de 25 de ani şi de 1,09 mg/l în cazul celui de 21 de ani. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatele au fost pozitive în ambele cazuri şi au fost conduşi la spital, unde le-au fost recoltate probe biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul de 25 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule’, se arată în comunicatul IPJ Bistriţa-Năsăud.
Tânărul de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat magistraţilor, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate, tentativă de viol, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În perioada sărbătorilor pascale, poliţiştii bistriţeni au identificat, în total, şase conducători auto care se aflau sub influenţa drogurilor, dintre care trei consumaseră şi alcool, iar doi nu aveau permis de conducere. Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani.
Acestora li s-au alăturat opt şoferi care au consumat alcool peste limita legală şi trei persoane care au condus fără permis, toţi alegându-se cu dosare penale. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niţă)