Poliţiştii bistriţeni au confiscat, în urma unor controale efectuate în trafic, 16,2 metri cubi de material lemnos transportat fără documente legale, în valoare de peste 13.000 de lei, potrivit buletinului de presă remis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În total, au fost verificate 18 autovehicule care transportau lemn şi au fost aplicate şase sancţiuni pe linie silvică, în cuantum de 12.000 de lei.
‘În perioada 13-14 aprilie a.c., poliţiştii din Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi lucrători ai ocoalelor silvice, au acţionat pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos şi combaterea braconajului piscicol. Astfel, au fost efectuate verificări la un depozit de material lemnos şi au fost oprite şi controlate, în trafic, 27 de autovehicule, dintre care 18 care transportau material lemnos. Totodată, au fost legitimate peste 30 de persoane. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni în valoare de 15.770 lei, dintre care 6 pentru abateri de natură silvică, conform Legii 171/2010, în cuantum de 12.000 lei. Suplimentar, a fost ridicat în vederea confiscării material lemnos în valoare de 13.225 de lei, respectiv 16,2 metri cubi, fără documente legale’, se arată în comunicatul Poliţiei.
De asemenea, pentru abaterile la regimul rutier constatate în cadrul acţiunii, poliţiştii au mai aplicat 13 sancţiuni şi au reţinut două permise de conducere. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)