Municipiul Bistriţa şi oraşele Beclean şi Năsăud, precum şi comunele Teaca, Târlişua şi Şieu Odorhei au depăşit incidenţa de 6 la mia de locuitori a cazurilor de COVID-19, potrivit datelor comunicate marţi de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud. Cea mai mare incidenţă, de 11,85 la mie, se înregistrează în oraşul Beclean, fiind luate în calcul şi focarele de la secţia de psihiatrie a spitalului orăşenesc şi din unele instituţii de asistenţă socială. Municipiul Bistriţa avea, marţi, o incidenţă de 9,72 la mie, cu 0,11 la mie mai mică decât în ziua precedentă, dar este prima localitate din judeţ care se pregăteşte de carantinare pentru 14 zile. Potrivit Prefecturii, incidenţa în municipiul reşedinţă, fără focare, este de 8,95 la mie, iar la Beclean – de 4,57 la mie. În top se mai află oraşul Năsăud – incidenţă de 7,08 la mie, în creştere cu 0,78 faţă de luni, precum şi comunele Teaca – 6,38, Târlişua – 6,08, Şieu Odorhei – 6,04. În ultimele 24 de ore, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost confirmate 141 de cazuri noi de COVID-19, printre care se numără trei medici, trei asistenţi medicali, trei angajaţi ai unor instituţii publice (Instituţia Prefectului, Trezorerie şi Sistemul de Gospodărire a Apelor), un învăţător de la o şcoală generală din municipiul Bistriţa şi un angajat al unui centru de recuperare. AGERPRES(AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)