AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Trei şoferi cu permise false de conducere, depistaţi în trafic de...

Bistriţa-Năsăud: Trei şoferi cu permise false de conducere, depistaţi în trafic de poliţişti în ultimul weekend

Trei bistriţeni au fost depistaţi în trafic, la sfârşitul săptămânii trecute, conducând pe drumurile publice în baza unor permise de conducere false, dintre care două pretins a fi emise de către autorităţile din Irlanda, potrivit buletinului de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Cei trei s-au ales cu dosare penale pentru conducere fără permis şi uz de fals, toate fiind instrumentate de către poliţiştii secţiei din Sângeorz-Băi.

În dimineaţa zilei de 10 aprilie, pe drumul comunal din localitatea Leşu, a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, domiciliat în comuna Livezile, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor.

Acesta a prezentat pentru control un permis eliberat de autorităţile din Irlanda, dar, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că datele oferite de bărbat nu corespundeau cu cele înscrise pe document, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia.

În aceeaşi zi, un bărbat de 29 de ani, din comuna Feldru, a fost oprit pentru control pe DN 17D, în localitatea Ilva Mică, şi a prezentat poliţiştilor un document despre care pretindea că este permis de conducere eliberat de autorităţile din Irlanda.

În urma verificării, poliţiştii au constatat că respectivul permis nu prezintă elementele de siguranţă ale unui document valabil şi l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.

În după-amiaza zilei de 11 aprilie, poliţiştii din Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care circula pe DN 17D, prin comuna Maieru, condus de un localnic de 32 de ani, care a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile române, deşi în baza de date acesta nu figura ca deţinând un astfel de document, pentru nicio categorie de autovehicule.

Permisul în cauză a fost de asemenea ridicat de poliţişti, pentru a se stabili provenienţa acestuia. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks