Acasă93Bistriţa-Năsăud: Un biciclist accidentat şi o maşină avariată de două ţevi 'uitate'...

Bistriţa-Năsăud: Un biciclist accidentat şi o maşină avariată de două ţevi ‘uitate’ de administratorul unei terase sezoniere

Un biciclist a fost rănit, iar o maşină s-a ales cu baia de ulei spartă după ce ar fi intrat în două ţevi metalice cu o înălţime de aproximativ 30 de centimetri, rămase pe pietonalul din centrul istoric al municipiului Bistriţa în urma desfiinţării unei terase provizorii, potrivit datelor prezentate joi pe pagina de socializare a Poliţiei Locale.

‘Desfiinţarea unei terase provizorii, indiferent dacă este amplasată în zona pietonală sau în alte locaţii, presupune, prin obligaţiile impuse de autorizaţia de ocupare temporară a domeniului public, aducerea de către administratorul societăţii a terenului respectiv, a trotuarelor unde aceasta a fost amplasată, la starea iniţială, la expirarea perioadei de funcţionare. Cazul pe care îl prezentăm, în speranţa ca pe viitor să nu se mai repete, este al unei terase amplasate în zona pietonală căreia i-a expirat perioada de funcţionare, iar administratorul acesteia a omis aducerea terenului la starea iniţială. Au rămas, după ridicarea terasei, doi suporţi din ţeavă metalică, cu înălţimea de aproximativ 30 cm, ieşiţi din pavaj, precum şi cabluri de conectare la reţeaua electrică, fapt ce a condus, se pare, ieri seară la accidentarea unui biciclist, iar azi la distrugerea băii de ulei a unui autoturism’, se arată în postarea Poliţiei Locale Bistriţa.

Administratorul terasei care s-a închis a fost somat încă din data de 7 noiembrie să aducă terenul la starea iniţială în maximum 48 de ore, însă s-a conformat abia după ce a fost amendat cu 1.350 de lei de către departamentul Disciplina în Construcţii şi Control Comercial din cadrul Poliţiei Locale. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks