AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud:Liceele de muzică şi arte îşi vor păstra structura, în urma petiţiilor...

Bistriţa-Năsăud:Liceele de muzică şi arte îşi vor păstra structura, în urma petiţiilor faţă de desfiinţarea unor clase

Liceul de muzică ‘Tudor Jarda’ şi Liceul de arte plastice ‘Corneliu Baba’, ambele din municipiul Bistriţa, au reuşit, în urma petiţiilor online semnate de peste 6.400 de persoane – cadre didactice, elevi, părinţi, foşti absolvenţi -, să convingă factorii decidenţi să nu desfiinţeze, începând cu anul şcolar viitor, clasele a IX-a de muzică, respectiv de arhitectură. Anunţul privind păstrarea actualei structuri a venit miercuri dimineaţa, dar nu de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud, ci din partea preşedintelui filialei judeţene a PNL, Ioan Turc, primar al municipiului Bistriţa, care spune că a purtat discuţii în acest sens la Ministerul Educaţiei. ‘Ministerul Educaţiei este de acord ca la liceele ‘Corneliu Baba’ şi ‘Tudor Jarda’ din Bistriţa, structura de clase a IX-a să rămână ca în prezent. Astfel, ca rezultat al discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii ministerului de resort, va exista continuitate la profilele arhitectură, arte plastice, muzică şi pedagogic, ca şi până în acest an şcolar. Chiar dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean aplicase norme în vigoare, nu am acceptat, în calitate de primar al municipiului, ca specializările vocaţionale să fie eliminate chiar şi numai pentru un an. Voi depune toate diligenţele pentru ca impactul unui număr mai mic de elevi în clasele a IX-a să fie atenuat, astfel încât şi alte clase să fie menţinute în unităţile de învăţământ din judeţul nostru’, a anunţat Ioan Turc pe pagina sa de Facebook. IŞJ Bistriţa-Năsăud a comunicat, la sfârşitul săptămânii trecute, planul de şcolarizare pentru clasa a IX-a începând cu anul şcolar 2021-2022, anunţând că, din cauza numărului redus de absolvenţi de gimnaziu, se va renunţa la 26 de clase, câte una de la fiecare liceu şi şcoală profesională din judeţ. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au explicat că ‘această scădere a populaţiei şcolare reprezintă un fenomen naţional, datorat faptului că în anul şcolar 2012-2013 părinţii au putut opta pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau în clasa I’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks