Blocul Național Sindical (BNS) reclamă un ‘atac periculos și fără precedent’ al Curții Constituționale a României (CCR) la drepturile lucrătorilor din sectorul public din România, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.
‘BNS reclamă atacul periculos și fără precedent al CCR la drepturile lucrătorilor din sectorul public din România! În plin val de proteste organizate de organizațiile sindicale și lucrători, Curtea Constituțională emite o motivare cel puțin bizară prin care amputează drepturile lucrătorilor români și îi oferă Guvernului și Parlamentului pretextul ‘perfect’ pentru tăieri de sporuri și salarii! CCR legitimează ideea că Guvernul poate modifica unilateral contractele de muncă, fără dialog, fără renegocieri și fără respect față de salariat’, se scrie în comunicatul confederației sindicale.
Potrivit acesteia, este vorba despre Dosarul Curții Constituționale nr. 52D/2021 în care Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a ridicat excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 156, 161 și 164 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Cinci ani mai târziu, în 28 ianuarie 2025, CCR a emis Decizia nr. 2 în acest dosar. Motivarea acestei decizii a fost dată și publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 27 iunie 2025.
‘Această motivare este publicată strategic exact în ziua în care Guvernul și-a dorit să aprobe în ședință OUG pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, prin care Executivul a tăiat sporul de condiții vătămătoare și a zilelor de concediu suplimentar pentru bugetari, OUG care a fost aprobată ulterior’, precizează sindicaliștii.
Potrivit BNS, CCR arată în motivare că ‘dreptul la grevă nu este unul absolut’ și că ‘legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri ale dreptului la grevă în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general’. În traducere, CCR arată că lucrătorii din mediul bugetar nu au dreptul la grevă atunci când vorbim de salarii, sporuri și alte drepturi reglementate prin lege. CCR îi dă, în fapt, ‘angajatorului-stat’ posibilitatea de a stabili condițiile în care poate fi organizată o grevă, susțin liderii BNS.
‘Absurdul CCR în emiterea motivării continuă fără limite. Potrivit documentului, CCR stabilește că ‘trebuie să țină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competența să acorde drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință’. Cu alte cuvinte, lucrătorii și organizațiile sindicale nu pot reclama tăierea sporurilor practicată de Guvernul Bolojan pentru că legea este mai presus de toate, iar negocierile dintre reprezentanții salariaților și angajatorii publici nu valorează absolut nimic’, se mai scrie în punctul de vedere al BNS.
În aceeași motivare, conform sindicaliștilor, CCR stabilește că ‘atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi co-contractanți pentru a se aplica noile prevederi legale’. Practic, consideră BNS, Curtea spune că atunci când statul taie sporurile chiar și pe perioadă nedeterminată, acestea pot fi eliminate unilateral, fără ca angajatorul să mai stea de vorbă cu angajatul. ‘Este o interpretare care transformă contractul individual de muncă într-un act fragil, supus oricând voinței autorităților, fără garanții și fără drept la negociere cu încălcarea art. 53 din Constituția României’, susține BNS.
‘Întâmplător sau nu, judecătorii CCR își aduc aminte de o speță pe care au fost sesizați în urmă cu cinci ani și a cărei motivare o scot acum de la naftalină. O acțiune cu premeditare pentru a opri din fașă orice tentativă de demers de neconstituționalitate pe care vreun salariat sau organizație sindicală ar putea să o atace la CCR. Este inacceptabil ca, într-un stat de drept, contractul de muncă al unui lucrător din sectorul public să devină un document care poate fi golit de conținut de azi pe mâine, prin simpla voință a Guvernului sau a CCR-ului. CCR validează un abuz, iar acest lucru va alimenta și mai mult revolta socială deja existentă. La Congresul BNS din mai 2025, atrăgeam atenția că ‘S-a creat un ecosistem extrem de periculos în justiție. Justiția este în criză și iată că poate face orice în această țară’, a declarat președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, citat în comunicat.
BNS consideră că decizia și motivarea CCR vin ca o validare constituțională a unei măsuri politice mai mult decât discutabile, în plin val de proteste sociale. BNS o consideră periculoasă nu doar pentru angajații bugetari, ci pentru orice salariat din România, pentru că dă mână liberă statului să modifice în mod arbitrar componente ale salariului negociate și prevăzute contractual; slăbește poziția angajatului în fața angajatorului public; creează un precedent periculos ce poate fi extins și în mediul privat prin viitoare interpretări abuzive ale legii.
În context, Blocul Național Sindical atrage atenția că această decizie va putea deveni subiect de analiză pe masa Curții Europene de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Sursa: Ecopolitic.ro





