Preşedintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, a declarat, în conferinţă de presă, că scorul slab obţinut de PNL Brăila la alegerile locale din 27 septembrie nu este doar rezultatul activităţii din timpul campaniei electorale, ci este ‘oglinda’ activităţii organizaţiei pe o perioadă mai lungă de timp. ‘Scorul PNL Brăila obţinut la alegerile locale nu este doar rezultatul activităţii din timpul campaniei. Scorul obţinut la nişte alegeri de orice fel este oglinda activităţii unei organizaţii, pentru o perioadă mai lungă de timp. (…) Noi vom avea o analiză foarte serioasă şi pragmatică în interiorul organizaţiei, după care vom comunica doar concluziile şi direcţiile pe care ar urma să mergem, în niciun caz nu ne vom spăla rufele în public. Din ceea ce s-a întâmplat trebuie doar să învăţăm, trebuie doar să tragem concluzii, să îndreptăm ce a fost eronat. Nu căutăm vinovaţi. Eu am spus că am un singur obiectiv: să construim o echipă cu toţii. Sigur, sunt oameni care nu ştiu să joace în echipă, preferă sporturile individuale, nu e niciun fel de problemă, şi acele sporturi trebuie să existe, dar când vorbim despre activitatea unei organizaţii, vorbim despre o echipă. Niciodată un candidat nu pierde singur, niciodată un candidat nu are cum să câştige singur’, a declarat Boboc. Cătălin Boboc a dezminţit zvonurile potrivit cărora ar avea loc excluderi în PNL Brăila, în perioada următoare. ‘Am mai auzit acest subiect şi eu vă spun că obiectivul meu, aşa cum mi l-am asumat public, nu este să exclud pe nimeni, obiectivul meu este să încerc să-i aduc pe toţi la aceeaşi masă. Eu, unul, nu am în plan să propun excluderea nimănui. Poate unii au exagerat… Îmi propun să îl iau pe fiecare coleg aşa cum este, chiar şi pe colegii nemulţumiţi. Am şi discutat cu ei să văd care sunt nemulţumirile lor şi cum am putea să trecem peste chestiunile personale care ne despart şi să căutăm lucrurile care ne unesc’, a completat Boboc. Fostul preşedinte al PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, şi-a dat demisia de onoare din funcţie pe data de 30 septembrie, deoarece organizaţia pe care a condus-o nu a atins pragul de 27% stabilit de conducerea partidului pentru fiecare filială în aceste alegeri, în locul lui fiind numit Cătălin Boboc, fost senator PNL şi prefect de Brăila.